Acasă


Suntem prima firmă de consultanță și de diagnoză din România dedicată exclusiv acoperișurilor plate, de tip terasă! 

 

Acoperișurile plate, de tip terasă, au multe avantaje: sunt economice, rapid de executat, sunt accesibile și ușor de întreținut, și lista poate continua.

 

Pentru a beneficia de aceste avantaje, pentru a avea un acoperiș durabil cu un cost anual cât mai mic, atunci sunt necesare mai întâi proiectarea corectă a acestuia, apoi execuția de bună calitate și, nu in ultimul rand, un program de întreținere periodică în vederea prevenției problemelor acoperișului. 

 

Dacă aveți deja un acoperiș plat cu probleme atunci vă putem oferi informațiile necesare in vederea luării unor decizii informate, educate și economice, care să maximizeze durata de viață a acoperișului Dvs. având în același timp costurile minime.

 

Astfel am conceput pachete de servicii care aduc beneficii clienților cu acoperișuri plate indiferent de faza în care acestea se afla (click pe fiecare serviciu pentru detalii).

 

 

În orice domeniu o opinie imparțială și experimentată poate aduce beneficii substanțiale. În cazul acoperișurilor plate orice defect minor al sistemului termo-hidroizolant duce la cheltuieli suplimentare chiar înainte ca scurgerile să fie vizibile în interiorul clădirii, pentru că o termoizolație umedă își pierde eficiența. De obicei însă costurile crescute ale energiei necesare încălzirii sau răcirii clădirii trec neobservate până când infiltrațiile devin evidente, acestor costuri adăugându-li-se și cele pentru reparațiile finisajelor interioare și a echipamentelor afectate de umezeală, precum și costul cu remedierea sistemului de acoperiș.

 

Beneficiile serviciilor noastre:

 

  1. Creșterea duratei de viață a acoperișului, rezultând astfel economii consistente datorită reducerii costului acoperișului raportat la durata lui de viață - un program de mentenanță a unui acoperiș plat, împreună cu proiectarea și execuția corectă a acestuia, poate duce la dublarea duratei lui de viață (de la 15 -16 ani cât este media la peste 30 de ani căt este durata de viață expectativă a unui acoperiș cu membrane PVC sau TPO).
  2. Reducerea cheltuielilor cu încălzirea și răcirea clădirii prin detectarea termoizolației umede ineficiente și luarea măsurilor necesare - conținutul a doar 5% umiditate în termoizolație duce la dublarea pierderilor energetice prin sistemul de acoperiș!
  3. Optimizarea costurilor lucrărilor necesare reparației acoperișului - constructorii ofertează pe baza unei liste de lucrări prestabilite, fiind ușoara astfel departajarea ofertelor, și în același timp constructorii includ în ofertă toate lucrările necesare unui acoperiș de calitate.
  4. Evitarea eventualelor probleme datorate infiltrațiilor, care înseamnă costuri impredictibile cu repararea finisajelor interioare, a mobilierului, a echipamentelor, a mărfii afectate de umezeală, etc.
  5. Creșterea calității mediului interior - apa infiltrată în structură poate duce la apariția mucegaiului și a igrasiei dăunatoare sănătății.
  6. Eliminarea riscului degradării structurale a acoperișului datorită umidității sistemului termo-hidroizolator.
[descarcă] 0.7 MB ghid-de-intretinere-al-acoperisurilor-plate

Sunteți beneficiarul sau managerul unei clădiri cu acoperiș plat, de tip terasă? Acest scurt ghid atașat v-ar putea fi de un real folos!